Piteşti, oraşul lalelelor

Piteşti este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Argeş, România.

Piteştiul este una dintre cele mai vechi aşezări umane din România. Urme ale existenţei omului în această arie datează din paleolitic. Descoperiri arheologice au confirmat ipoteza conform căreia tribul condus de Dromihetes (sec. IV-III î.e.n.) şi-a avut rădăcinile în această zonă, tribul fiind identificat cu ordessenii sau argessenii (o populaţie de pe malurile Argeşului). În perioada daco-romană, oraşul a făcut parte din regiunea Moesia Inferior, iar mai târziu din Dacia Malvensis. Cel mai important monument din judeţ, datând din acea perioadă, este Castrul roman de la Albota care era o tabără militară fortificată construită pe graniţa estică a Daciei.

Piteştiul a fost reşedinţa temporară a voievozilor Basarab Ţepeluş cel Tânăr, Mihnea cel Rău şi Vlad cel Tânăr. Oraşul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat şi târg ajungând la titlul de oraş, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388 când Mircea cel Bătrân întăreşte Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteştilor". Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Piteşti, alături de Câmpulung, Curtea de Argeş, Brăila şi Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri.

În oraş au avut proprietăţi numeroşi boieri şi dregători, dintre aceştia cei mai de seamă au fost Goleştii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveştii, dar şi doi domnitori, Mihai Viteazul (1593-1601) şi Neagoe Basarab, acesta din urmă construind între 1512 şi 1521 la Piteşti curtea voievodală. În anul 1656, sub domnia lui Constantin Şerban şi a doamnei Bălaşa, se construieşte, pe fundaţiile unui vechi lăcaş, Biserica Domnească Sfântul Gheorghe. Aflată în inima oraşului, biserica a fost prima compoziţie supraetajată pe coloane de cărămidă din Ţara Românească.

Între 19 octombrie şi 8 noiembrie 1714, la porunca domnitorului Ştefan Cantacuzino, Piteştiul l-a găzduit pe regele Carol al XII-lea al Suediei. Acesta venea din Imperiul Otoman şi se întorcea spre Pomerania suedeză şi era însoţit de numeroase trupe. În toată această perioadă, piteştenii au avut de suferit de pe urma musafirilor, fiind nevoiţi să-i hrănească în condiţiile unui an secetos ce compromisese grav recoltele de grâu, orz şi furaje.

Oraşul a continuat să se dezvolte după unirea Principatelor din 1859. Ion Luca Caragiale a locuit pentru scurt timp aici şi se presupune că Piteşti ar fi oraşul nenominalizat din piesa "O scrisoare pierdută" datorită faptului că Piteşti era dominat de partidul liberal al vremii, familia Brătianu avându-şi reşedinţa în apropiere, la Ştefăneşti.

Începând cu 1872 la Piteşti se construieşte calea ferată care-l va lega de capitală (Bucureşti), în acelaşi timp cu tronsoanele Târgovişte şi Ploieşti. Construcţia a fost supervizată de Bethel Henry Strousberg din partea Imperiului German şi este a doua cale ferată din România (după tronsonul Bucureşti-Giurgiu construit în 1869). Clădirea primăriei a fost terminată în 1886 iar acum adăposteşte galeria de artă. Prefectura Argeş a fost proiectată de Dimitrie Maimarolu şi contruită în perioada 1898-1899, pe locul unui schit ortodox; astăzi conţine muzeul de istorie şi ştiinţele naturii.

Din toamna lui 1916 Piteşti este ocupat de către armatele Puterilor Centrale, în primul război mondial, după ce oraşul a fost abandonat de armata română. Comandatul german August von Mackensen a capturat oraşul odată cu stabilizarea frontului pe linia râului Olt, înainte de ocuparea Bucureştiului şi a sudului ţării.

În perioada interbelică, Piteştiul devine un centru cultural regional. O apariţie notabilă este revista Kalende între anii 1928-1929 (publicată în colaborare cu criticii literari Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu şi Tudor Şoimaru).

Al doilea război mondial şi mai apoi regimul comunist şi-au lăsat amprenta asupra oraşului. În 1940, după proclamarea Statului Naţional Legionar de către Garda de Fier, bustul de bronz al fostului prim ministru Armand Călinescu (asasinat de Garda de Fier în 1939) a fost tras cu lanţuri şi târât pe străzile oraşului. În decembrie 1943, sub regimul mareşalului Ion Antonescu, piteştenii au suferit deportări în Transnistria, ocupată atunci de armata română. Oraşul a fost bombardat sporadic de către aliaţi în 1944.

În anii '50 devine capitala noii regiuni "Argeş" după care dobândeşte faima funestă pe care i-au adus-o propria închisoare, folosită de regimul comunist pentru "reeducarea" deţinuţilor politici. "Experimentul Piteşti" s-a aflat sub supravegherea lui Alexandru Nicolschi, care încuraja violenţa între deţinuţi, devenită chiar obligatorie, şi urmărea de fapt distrugerea psihologică a individualităţii, a convingerilor şi loialităţii deţinutului. Practic a fost o metodă brutală de spălare a creierului şi de transformare a deţinuţilor politici în "oameni noi", asa cum trebuiau să fie într-o societate leninistă. Experimentul a fost anulat după cinci ani, iar ulterior 22 de deţinuţi participanţi au fost judecaţi şi condamnaţi (dintre care 16 condamnaţi la moarte) pentru rolul lor în experiment. Un alt proces, avut loc în 1957, a condamnat pe unii gardieni şi angajaţi ai închisorii, dar aceştia au primit sentinţe uşoare, ulterior fiind graţiaţi.

Autostrada A1, prima de acest fel din România a fost terminată în anii '60, odată cu accelerarea industrializării regiunii, în special industria chimică şi a automobilelor. În jurul anului 1950, în zonă au fost primiţi refugiaţi greci, partizani ELAS în timpul războiului civil, iar clădirile în care au locuit aceştia au fost folosite apoi pentru ţărani strămutaţi la oraş. Vila Florica a fost devastată de activişti comunişti iar bustul lui Ion Brătianu din faţa bisericii Sf. Nicolae a fost luat şi topit, iar biserica demolată.

Piteşti este unul dintre cele mai puternic industrializate oraşe din România. Automobile Dacia, cel mai mare producător de automobile român se află la Mioveni, lângă Piteşti, iar în oraş activează o serie de alţi producători de piese auto (Dräxlmaier Group, Lear Corporation şi Valeo). Arpechim, membră a grupului Petrom, a moştenit rafinăria construită în perioada comunistă.

Municipiul Piteşti este situat în partea central-sudică a României, între Carpaţii Meridionali şi Dunăre, în nord-vestul regiunii informale Muntenia. Oraşul se află la confluenţa râului Argeş cu Râul Doamnei. Municipiul Piteşti se află la o altitudine de 250 m, la nivelul albiei minore a râului Argeş (sud), şi de 356 m, în cartierul Trivale (vest). Suprafaţa municipiului Piteşti este de 4.073 ha (calculată în anul 2003).

Oraşul propriu-zis, aşezat între dealuri înalte, pe terasele râului Argeş, are un topoclimat de vale, calm şi moderat. Temperatura medie anuală variază între 9° şi 10 °C, media lunii ianuarie fiind de -2,4 °C, iar cea a lunii iulie de +20,8 °C. Precipitaţiile atmosferice depăşesc media pe ţară, oscilând între 680 şi 700 mm anual.

Oraşul este înconjurat de dealuri acoperite cu vii şi livezi de pruni, care au dat faimă oraşului cu renumita ţuică de Piteşti.

Printre şcolile piteştene se află liceele Ion Brătianu şi Zinca Golescu, precum şi Universitatea de Stat Piteşti şi Universitatea Constantin Brâncoveanu (universitate privată, fondată în 1991).

Piteştenii sunt creştini ortodocşi, în marea majoritate. Oraşul este bogat în lăcaşe de cult, unele având o istorie îndelungată. De remarcat este Mănăstirea Trivale, o mănăstire ortodoxă de călugări, datând din secolul XV. Ea este renumită pentru exorcizările care se spun că se fac aici.

În fiecare primăvară Piteşti este gazda festivalului sau târgului "Simfonia Lalelelor". Lalelele au fost prima dată aduse la Piteşti în perioada 1972-1973, când un horticultor amator a plantat în centrul oraşului 3000 de bulbi aduşi de la Arad şi Oradea. Astfel oraşul şi-a câştigat faima de oraş al lalelelor, iar primul festival floricol a fost organizat în 1978.

Sportul rege, fotbalul piteştean este la el acasa, pe stadionul Nicolae Dobrin, terenul echipei FC Argeş. Internaţional Piteşti, care activează în Liga II are reşedinţa pe stadionul Ştrand. Printre alte sporturi, avem baschet, volei şi înot, CSM Piteşti beneficiind de un bazin olimpic, precum şi de bazinul exterior din zona Tudor Vladimirescu. În apropiere de Bascov, lângă barajul Budeasa, se antrenează şi echipa naţională de canoe.