Pitești, orașul lalelelor

Pitești este reședința și cel mai mare oraș al județului Argeș, România.

Piteștiul este una dintre cele mai vechi așezări umane din România. Urme ale existenței omului în această arie datează din paleolitic. Descoperiri arheologice au confirmat ipoteza conform căreia tribul condus de Dromihetes (sec. IV-III î.e.n.) și-a avut rădăcinile în această zonă, tribul fiind identificat cu ordessenii sau argessenii (o populație de pe malurile Argeșului). În perioada daco-romană, orașul a făcut parte din regiunea Moesia Inferior, iar mai târziu din Dacia Malvensis. Cel mai important monument din județ, datând din acea perioadă, este Castrul roman de la Albota care era o tabără militară fortificată construită pe granița estică a Daciei.

Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388 când Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri.

În oraș au avut proprietăți numeroși boieri și dregători, dintre aceștia cei mai de seamă au fost Goleștii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveștii, dar și doi domnitori, Mihai Viteazul (1593-1601) și Neagoe Basarab, acesta din urmă construind între 1512 și 1521 la Pitești curtea voievodală. În anul 1656, sub domnia lui Constantin Șerban și a doamnei Bălașa, se construiește, pe fundațiile unui vechi lăcaș, Biserica Domnească Sfântul Gheorghe. Aflată în inima orașului, biserica a fost prima compoziție supraetajată pe coloane de cărămidă din Țara Românească.

Între 19 octombrie și 8 noiembrie 1714, la porunca domnitorului Ștefan Cantacuzino, Piteștiul l-a găzduit pe regele Carol al XII-lea al Suediei. Acesta venea din Imperiul Otoman și se întorcea spre Pomerania suedeză și era însoțit de numeroase trupe. În toată această perioadă, piteștenii au avut de suferit de pe urma musafirilor, fiind nevoiți să-i hrănească în condițiile unui an secetos ce compromisese grav recoltele de grâu, orz și furaje.

Orașul a continuat să se dezvolte după unirea Principatelor din 1859. Ion Luca Caragiale a locuit pentru scurt timp aici și se presupune că Pitești ar fi orașul nenominalizat din piesa "O scrisoare pierdută" datorită faptului că Pitești era dominat de partidul liberal al vremii, familia Brătianu avându-și reședința în apropiere, la Ștefănești.

Începând cu 1872 la Pitești se construiește calea ferată care-l va lega de capitală (București), în același timp cu tronsoanele Târgoviște și Ploiești. Construcția a fost supervizată de Bethel Henry Strousberg din partea Imperiului German și este a doua cale ferată din România (după tronsonul București-Giurgiu construit în 1869). Clădirea primăriei a fost terminată în 1886 iar acum adăpostește galeria de artă. Prefectura Argeș a fost proiectată de Dimitrie Maimarolu și contruită în perioada 1898-1899, pe locul unui schit ortodox; astăzi conține muzeul de istorie și științele naturii.

Din toamna lui 1916 Pitești este ocupat de către armatele Puterilor Centrale, în primul război mondial, după ce orașul a fost abandonat de armata română. Comandatul german August von Mackensen a capturat orașul odată cu stabilizarea frontului pe linia râului Olt, înainte de ocuparea Bucureștiului și a sudului țării.

În perioada interbelică, Piteștiul devine un centru cultural regional. O apariție notabilă este revista Kalende între anii 1928-1929 (publicată în colaborare cu criticii literari Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru).

Al doilea război mondial și mai apoi regimul comunist și-au lăsat amprenta asupra orașului. În 1940, după proclamarea Statului Național Legionar de către Garda de Fier, bustul de bronz al fostului prim ministru Armand Călinescu (asasinat de Garda de Fier în 1939) a fost tras cu lanțuri și târât pe străzile orașului. În decembrie 1943, sub regimul mareșalului Ion Antonescu, piteștenii au suferit deportări în Transnistria, ocupată atunci de armata română. Orașul a fost bombardat sporadic de către aliați în 1944.

În anii '50 devine capitala noii regiuni "Argeș" după care dobândește faima funestă pe care i-au adus-o propria închisoare, folosită de regimul comunist pentru "reeducarea" deținuților politici. "Experimentul Pitești" s-a aflat sub supravegherea lui Alexandru Nicolschi, care încuraja violența între deținuți, devenită chiar obligatorie, și urmărea de fapt distrugerea psihologică a individualității, a convingerilor și loialității deținutului. Practic a fost o metodă brutală de spălare a creierului și de transformare a deținuților politici în "oameni noi", asa cum trebuiau să fie într-o societate leninistă. Experimentul a fost anulat după cinci ani, iar ulterior 22 de deținuți participanți au fost judecați și condamnați (dintre care 16 condamnați la moarte) pentru rolul lor în experiment. Un alt proces, avut loc în 1957, a condamnat pe unii gardieni și angajați ai închisorii, dar aceștia au primit sentințe ușoare, ulterior fiind grațiați.

Autostrada A1, prima de acest fel din România a fost terminată în anii '60, odată cu accelerarea industrializării regiunii, în special industria chimică și a automobilelor. În jurul anului 1950, în zonă au fost primiți refugiați greci, partizani ELAS în timpul războiului civil, iar clădirile în care au locuit aceștia au fost folosite apoi pentru țărani strămutați la oraș. Vila Florica a fost devastată de activiști comuniști iar bustul lui Ion Brătianu din fața bisericii Sf. Nicolae a fost luat și topit, iar biserica demolată.

Pitești este unul dintre cele mai puternic industrializate orașe din România. Automobile Dacia, cel mai mare producător de automobile român se află la Mioveni, lângă Pitești, iar în oraș activează o serie de alți producători de piese auto (Dräxlmaier Group, Lear Corporation și Valeo). Arpechim, membră a grupului Petrom, a moștenit rafinăria construită în perioada comunistă.

Municipiul Pitești este situat în partea central-sudică a României, între Carpații Meridionali și Dunăre, în nord-vestul regiunii informale Muntenia. Orașul se află la confluența râului Argeș cu Râul Doamnei. Municipiul Pitești se află la o altitudine de 250 m, la nivelul albiei minore a râului Argeș (sud), și de 356 m, în cartierul Trivale (vest). Suprafața municipiului Pitești este de 4.073 ha (calculată în anul 2003).

Orașul propriu-zis, așezat între dealuri înalte, pe terasele râului Argeș, are un topoclimat de vale, calm și moderat. Temperatura medie anuală variază între 9° și 10 °C, media lunii ianuarie fiind de -2,4 °C, iar cea a lunii iulie de +20,8 °C. Precipitațiile atmosferice depășesc media pe țară, oscilând între 680 și 700 mm anual.

Orașul este înconjurat de dealuri acoperite cu vii și livezi de pruni, care au dat faimă orașului cu renumita țuică de Pitești.

Printre școlile piteștene se află liceele Ion Brătianu și Zinca Golescu, precum și Universitatea de Stat Pitești și Universitatea Constantin Brâncoveanu (universitate privată, fondată în 1991).

Piteștenii sunt creștini ortodocși, în marea majoritate. Orașul este bogat în lăcașe de cult, unele având o istorie îndelungată. De remarcat este Mănăstirea Trivale, o mănăstire ortodoxă de călugări, datând din secolul XV. Ea este renumită pentru exorcizările care se spun că se fac aici.

În fiecare primăvară Pitești este gazda festivalului sau târgului "Simfonia Lalelelor". Lalelele au fost prima dată aduse la Pitești în perioada 1972-1973, când un horticultor amator a plantat în centrul orașului 3000 de bulbi aduși de la Arad și Oradea. Astfel orașul și-a câștigat faima de oraș al lalelelor, iar primul festival floricol a fost organizat în 1978.

Sportul rege, fotbalul piteștean este la el acasa, pe stadionul Nicolae Dobrin, terenul echipei FC Argeș. Internațional Pitești, care activează în Liga II are reședința pe stadionul Ștrand. Printre alte sporturi, avem baschet, volei și înot, CSM Pitești beneficiind de un bazin olimpic, precum și de bazinul exterior din zona Tudor Vladimirescu. În apropiere de Bascov, lângă barajul Budeasa, se antrenează și echipa națională de canoe.